Home » D:News » Ce fel de bărbaţi preferă femeile atunci când vine vorba de o scurtă „aventură”

Ce fel de bărbaţi preferă femeile atunci când vine vorba de o scurtă „aventură”

Ce fel de bărbaţi preferă femeile atunci când vine vorba de o scurtă „aventură”
Publicat: 10.02.2014
Potrivit unui studiu recent, femeile preferă să aibă relaţii de scurtă durată cu bărbaţi care au anumite trăsături care sugerează virilitatea.

Bărbaţii care au faţa mai lată sunt consideraţi mai atrăgători de către femeile care îşi doresc o relaţie pasageră.

Această fizionomie sugerează virilitatea, pentru că bărbaţii cu feţe late au un nivel mai ridicat de testosteron, se arată în studiu.

De exemplu, cei care seamănă cu Johnny Depp sau David Beckham vor fi preferaţi.

La studiu au participat 150 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani. Cercetătorii au analizat care sunt trăsăturile dominante ale bărbaţilor care aveau mai mult succes la femei.

A fost observată interacţiunea dintre ei timp de 3 minute, iar la final s-a notat care bărbaţi au reuşit să obţină o a doua întâlnire romantică. Apoi feţele lor au fost măsurate cu ajutorul unui program de calculator.

Vestea proastă este că atracţia aceasta este valabilă doar pentru relaţiile pe termen scurt. Femeile preferă alt gen de bărbaţi atunci când vine vorba de căsătorie sau copii, arată acelaşi studiu.

Bărbaţii cu feţele late sunt percepuţi ca fiind mai agresivi, explică Katherine Valentine, de la Universitatea de Management Singapore, autoarea studiului.

Dacă femeile preferă o aventură cu bărbaţi mai virili, aceştia la rândul lor aleg să-şi înşele partenera cu femei care au caracteristici şi trăsături cât mai feminine.

Sursa: New York Daily News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase